COPILARIA LUI ISUS (Viata lui Hristos 1.d)

COPILARIA LUI ISUS (Viata lui Hristos 1.d)

blogul lui "DUTU"

blogul lui „DUTU”

Mântuitorul Îşi petrecu copilăria şi tinereţea Sa în Nazaretul cel sărman şi puţin preţuit. Orice loc s-ar fi putut considera fericit, dacă Isus ar fi petrecut într-însul măcar un an; chiar şi curţile domneşti s-ar fi simţit fericite şi onorate prin prezenţa unui asemenea oaspete, dar El trecu totuşi pe lângă locuinţele bogate, pe lângă palatele regilor, spre a-Şi alege ca loc de locuit un sat modest de munte….


Timp de treizeci de ani, pe care Salvatorul lumii îi petrecu la munte, El umbla adesea pe potecile înguste, care duceau la câmpiile întinse. Ochii Săi priveau cu admiraţie minunile măreţe ale naturii. Florile frumoase, arborii cei înalţi, stâncile prăpăstioase şi munţii falnici, totul avea atracţie pentru El. Cu adoraţie şi bucurie privea El măreţia firmamentului. El admira aurora dimineţii, podoaba serii şi maiestatea sărbătorească a nopţii. El era răpit de auzul cântăreţilor fericiţi, ai pădurii, cum ei proclamau laudă Creatorului, şi adesea El Îşi unea glasul Său cu al lor în cântări de laudă. El Îşi aduna felurite cunoştinţe din cartea cea măreaţă a naturii.
De pe munţii Nazaretului El privea în jos asupra unei ţări, care aşteptase venirea Sa timp de mii de ani şi care totuşi nu era pregătită să-L primească. În singurătatea liniştită a colinelor şi a dumbrăvilor, neobservat de vreun ochi omenesc, El comunica cu Tatăl Său şi Îşi întărea sufletul cu meditaţie şi rugăciune pentru lucrarea vieţii Sale, pe care o avea de îndeplinit.
Puţinul, pe care Sfintele Scripturi îl raportează despre copilăria lui Isus, este de o mare însemnătate. “Iar Pruncul creştea şi se întărea; era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El.” “Şi Isus creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” Luca 2:40, 52.
Timp de aproape treizeci de ani n-au avut loc decât puţine întâmplări în viaţa lui Isus, care să atragă atenţia poporului asupra Lui. Încă din copilărie El respecta cu exactitate legile iudaice. El nu dădu pe faţă în public naşterea Sa dumnezeiască, şi nici nu căută să se distingă faţă de alţii. Amicii şi rudele Sale nu vedeau la El nici un semn deosebit al Divinităţii Sale, în timpul vieţuirii Lui printre ei. Dar deşi evita ca să trezească vreo atenţie, totuşi El era neclintit ca o stâncă în a urma ce este drept.
Viaţa lui Hristos se distingea prin simplitatea şi curăţia Sa: Spiritul Său liniştit şi fără pretenţii, lipsa Sa de vanitate şi mândrie Îl făcea să câştige bunăvoinţă la Dumnezeu şi la oameni. Încă de copil El da pe faţă o blândeţe şi o amabilitate bătătoare la ochi. Mâinile şi picioarele Sale erau întotdeauna gata să ajute altora, şi să uşureze sarcina părinţilor Săi. Ei poseda o răbdare pe care nimic n-o putea tulbura, şi o iubire de adevăr, care Îl însoţea cu credincioşie în tot timpul. Deşi întotdeauna serios şi tăgăduitor de sine, El era totuşi bun şi vesel. Frumuseţea caracterului Său consta în viaţa Sa cumpănită. Deşi dădu încă de timpuriu dovezi despre o înţelepciune bătătoare la ochi, totuşi El era în totul ca orice copil, dezvoltându-se treptat atât în ce priveşte facultăţile Sale spirituale, cât şi în cele corporale, care creşteau o dată cu anii.

 
Tăcerea Sfintei Scripturi cu privire la copilăria şi tinereţea lui Hristos este de foarte mare însemnătate pentru noi. Hristos este modelul nostru în toate lucrurile. Cu cât această perioadă a vieţii este mai liniştită şi mai neobservată, cu atât mai mult este ea în armonie cu natura, şi cu atât mai liberă de orice aţâţare artificială, şi cu atât mai rodnică pentru propăşirea curăţiei, a simplităţii naturale şi a adevăratei valori morale.

 
Isus nu era scutit de ispite. Satan era zelos şi stăruitor în sforţările sale, de a birui pe Fiul lui Dumnezeu. Faptul că există pe pământ o Fiinţă liberă de mânjitura păcatului neliniştea în gradul cel mai înalt pe autorul păcatului, şi nu-i scăpa nici un mijloc neîncercat, pentru a-L amăgi şi încurca. Totuşi Isus primea de la Tatăl Său ceresc înţelepciune şi putere, spre a birui pe ispititor.
Nelegiuirea locuitorilor Nazaretului devenise proverbială. Chipul josnic cu care acest loc era privit, mişcă pe Natanael să pună întrebarea: “Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” Ioan 1:46. Isus nu-Şi alesese singur acea societate de oameni. Tatăl Său ceresc găsi ca potrivit, de a-L lăsa în tinereţea Sa să fie expus adesea la ispite. Acestea aveau de scop, a-I pune caracterul la încercare şi la probă, şi-L făceau să fie neîncetat la pândă, pentru păzirea curăţiei Sale. El a trebuit să fie expus la lupte grele, spre a servi ca exemplu pentru oameni în copilărie, în tinereţe şi în bătrâneţe.
Nici-o viaţă de prisosinţă şi de trândăvie nu fusese partea lui Isus. Părinţii Săi erau săraci şi întreţinerea lor depindea de munca lor zilnică. În chipul acesta Isus a fost deprins cu sărăcia, cu tăgăduirea de sine şi cu lipsurile. Dar tocmai această experienţă se dovedi ca un scut în anii de mai târziu. Fiind deprins cu sârguinţă şi cu viaţă retrasă, El închidea uşa multor ispite şi stătea departe de orice societate, a cărei influenţă era stricăcioasă. Astfel El dezvoltă un adevărat caracter nobil în mijlocul unor influenţe tocmai contrarii. Nici câştigul, nici plăcerile, nici lauda şi nici mustrările nu-L puteau mişca, ca să comită o nedreptate. El avea înţelepciunea, de a deosebi răul de bine, şi tărie de a rezista ispitei.
Nimeni nu poate dezvolta vreodată un caracter creştin în împrejurări mai defavorabile ca Mântuitorul nostru. Faptul că El a trăit timp de treizeci de ani într-un loc – privit de mulţi ca ceva de mirare, a ieşi ceva bun din acel loc – este o impută pentru acei care gândesc că a duce o viaţă neprihănită ar depinde de loc, de fericire sau de bogăţie. Ispita, sărăcia şi greutăţile sunt tocmai şcoala necesară pentru cultivarea curăţiei şi tăriei de caracter.
Potrivit legii iudaice, Iosif şi Maria mergeau în fiecare an la Ierusalim, spre a lua parte la sărbătoarea paştelor. Când Isus era de doisprezece ani, părinţii Săi Îl luară cu ei, după cum se obişnuia la iudei. Această călătorie la sfânta cetate, pentru a lua parte la sărbătoare, ei o făceau într-o societate mare.
Atunci a văzut Isus templul pentru prima dată. Umblând prin încăperile sale, El vedea pe preoţi ocupaţi, vedea altarul plin de sânge, şi fumul sfânt al tămâiei, care se înălţa sus la Dumnezeu şi perdeaua cea lucrată în mod artistic, care acoperea misterele Sfintei Sfintelor. Lui îi era lămurită însemnătatea acestor ceremonii solemne, şi ştia că ele aveau să fie împlinite prin propria Sa jertfă pentru păcatele lumii. Pentru mintea omenească este imposibil, a-şi face o idee despre cugetele Fiului lui Dumnezeu la această ocazie.
După ce au trecut cele şapte zile de sărbătoare, societatea din Galilea, cu care Iosif şi Maria trebuia să plece înapoi, porni la drum spre casă. În confuzia primelor zile de călătorie, părinţii lui Isus nu au observat lipsa Sa; numai când au trebuit să caute gazdă pentru noapte, au observat lipsa acelei mâini întotdeauna voioasă şi gata de ajutor a Fiului lor ascultător. Închipuindu-şi că va fi la cineva din societatea lor, ei nu-şi făcură deocamdată nici o grijă pentru El. Principiile Sale erau atât de curate, purtarea Sa atât de prevăzătoare, încât ei au avut destulă încredere spre a-L lăsa singur. Ei nu se îndoiau câtuşi de puţin, că atunci când vor avea nevoie de Dânsul, El le va fi oricând de ajutor. Dar acum ei erau foarte îngrijoraţi, şi Îl căutau cu multă trudă. Toate cercetările lor au fost însă fără succes; ei nu puteau da de nici o urmă a mult iubitului lor Fiu. Plini de presimţiri îngrozitoare ei s-au întors înapoi la Ierusalim. Ei îşi aminteau cu groază de măcelul, pe care l-a pus la cale tiranul Irod, spre a pierde pe Împăratul lui Israel, şi îşi făceau multe reproşuri pentru neglijarea preţiosului lor odor, care le-a fost încredinţat de Dumnezeu.
Iosif şi Maria şi-au continuat toată ziua cercetările lor zadarnice în Ierusalim. După aceasta urmă o noapte de neodihnă şi nesiguranţă – o noapte, care a fost petrecută în veghere cu rugăciuni şi lacrimi. Ziua următoare ei şi-au reînnoit sforţările lor, totuşi fără succes. O altă noapte se apropia, când au ajuns în apropiere de templu şi au observat, cum o mare mulţime de oameni mergeau într-acolo. Se ataşară atunci şi ei la această mulţime, şi la intrarea în templu, atenţia lor a fost atrasă de glasul Lui. Deşi nu-L puteau vedea din cauza mulţimii, totuşi ei ştiau, că El trebuie să fie, căci nici un alt glas nu poseda o astfel de solemnitate şi un astfel de răsunet.
Pătrunzând prin mulţime, ei s-au aflat în curând într-o încăpere a templului, care era folosită ca şcoală a profeţilor. Acolo în mijlocul mai marilor, al preoţilor şi al cărturarilor, ei au văzut pe Fiul lor.
El sta plin de respect şi umilinţă la picioarele acestor bărbaţi serioşi şi învăţaţi, ca şi când ar fi voit să primească instrucţiuni despre venirea lui Mesia, în timp ce El îi făcea atenţi asupra evenimentelor de pe acea vreme, care potrivit profeţiilor aveau să însoţească venirea Celui Făgăduit. Preoţii şi învăţaţii pe de altă parte, Îi puneau întrebări grele, privitoare la adevăr, pe care ei nu le înţelegeau. Isus însă pricepea întrebările lor, şi prin răspunsurile Sale date într-o simplitate de copil, dar într-o limpezime completă, El rectifica teoriile şi prescripţiile lor false şi răspândea un val de lumină nouă asupra adevărurilor, care erau preînchipuite în simboluri şi profeţii.
Toţi ascultau cu cel mai mare interes, când a fost explicată sărbătoarea paştelor. În orbirea lor, ei au pierdut aproape în totul din vedere însemnătatea sărbătorii, pe care ei o sărbătoriseră chiar atunci cu un fast atât de mare. Isus ştia că ei nu aveau nici o idee despre Mesia ca o jertfă pentru păcatele lumii şi că erau în totul nepregătiţi ca să-L primească în adevăratul Său caracter. De aceea intenţia Sa era, ca prin întrebări şi lămuriri să-i aducă la o înţelegere mai limpede a misiunii Sale, aşa încât ei să fie pregătiţi ca să-L creadă atunci, când El avea să-Şi înceapă pe faţă misiunea Sa de Învăţător.

 
Rabinii au observat cu uimire judecata matură, înţelepciunea, agerimea şi concluziile logice ale băiatului străin. Ei ştiau că el nu a fost instruit în şcoala profeţilor, şi totuşi El avea o mai bună înţelegere a profeţiilor decât ei, cu toate că ei îşi petrecuseră întreaga lor viaţă cu studiul acestora. Ei erau nu numai uimiţi, ci chiar răpiţi. Inimile lor erau atrase în iubire către El. Pentru ei era lămurit, că acest băiat galilean poseda un talent extraordinar, şi ei doreau să-l aibă ca elev în şcoala lor, spre a fi pregătit ca să ocupe o poziţie însemnată şi un post înalt de învăţător în Israel. Niciodată până aici nu au auzit aceşti bărbaţi învăţaţi o explicaţie atât de simplă şi de convingătoare a Sfintelor Scripturi cu privire la venirea mult aşteptatului Mesia, la adevăratul scop al venirii Sale şi la natura Împărăţiei Sale.
E de mirat, că ei au rămas uimiţi de înţelepciunea acestui băieţaş liniştit şi serios, care le da lămuriri într-un mod atât de copilăros şi modest asupra marilor adevăruri ale profeţiilor şi că inimile lor au fost atât de mişcate, cum nici o artă de vorbire înaltă sau vreo elocvenţă scolastică nu le-ar fi putut mişca vreodată! Deşi necunoscut de ei, totuşi băieţaşul de la picioarele lor era Tâlcuitorul divin al profeţiilor.
Dumnezeu căuta să lumineze pe conducătorii lui Israel, şi pentru acest scop El întrebuinţă unicul mijloc prin care ei puteau fi câştigaţi. În mândria lor ei nu ar fi acceptat niciodată ca ei să primească de la cineva învăţătură, oricât de mare ar fi fost înţelepciunea sa şi oricât de înaltă poziţia sa. Ei se considerau pe ei înşişi ca tâlcuitori ai profeţiilor rânduite de Dumnezeu. Dacă le-ar fi trecut prin minte că Isus căuta să-i înveţe, atunci ar fi defăimat şi n-ar fi voit să-L asculte. Dar ei se măguleau cu închipuirea că ar da învăţătură, pe când în realitate ei nu erau decât ascultători şi primeau învăţătură. Modestia copilărească şi graţiozitatea lui Isus dezarmau prejudecăţile lor. Minţile lor se deschideau în mod conştient la mărturia Sfintei Scripturi. Puterea adevărului convingea mintea lor. Şi aceasta nu era totul.

 

O putere dumnezeiască însoţea cuvintele lui Isus. Spiritul lui Dumnezeu căuta să planteze adevărul în inimile lor. Ei au fost convinşi că aşteptările lor cu privire la felul şi scopul venirii lui Mesia nu erau în deacord cu profeţiile; totuşi convingerile lor nu au fost urmate de credinţă. Ei nu erau voioşi să renunţe la teoriile, care măguleau ambiţia lor şi care serveau ca temelie a mândriei lor de puterea şi strălucirea viitorului lor rege. Ei nu voiau să recunoască că concepţia lor despre Sfânta Scriptură, pe care pretindeau a o învăţa, era cu totul greşită. Adevărul era deci în contrazicere cu dorinţele lor. Rabinii se întrebau între ei: Cum se poate ca acest băiat să dobândească o astfel de învăţătură, când n-a învăţat nicăieri în vreo şcoală? Mândria şi interesul i-a făcut să lepede lumina din cer.
Părinţii lui Isus priveau cu uimire la Fiul lor. Ei au fost umpluţi de bucurie, când L-au văzut în siguranţă şi au fost foarte mulţumiţi pentru onoarea care I se dă. Dar Maria nu putea uita aşa de uşor necazul pe care-l suferise din cauza Lui. Când auzi, că El n-a fost reţinut aici contrar voinţei Sale, ci că a fost atât de adâncit în conversaţie cu înţelepţii lui Israel, încât după părerea ei îşi uitase datoriile Sale de copil, ea îi zise pe un ton pe jumătate mustrător: “‘Fiule, pentru ce Te-ai purtat aşa cu noi? Iată că tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare.’ El le-a zis: ‘De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?’” Luca 2:48-49.
Aceste cuvinte rostite în nevinovăţie şi simplitate conţineau un reproş pentru părinţii Săi. El le aminti cu modestie, că dacă şi-ar fi făcut datoria lor, ar fi fost scutiţi de osteneala de a-L căuta. Dar în timp ce ei îşi neglijau datoria lor, pe care le-o încredinţase Tatăl, El Însuşi Se ocupa cu lucrarea, pentru împlinirea căreia El se coborâse din cer.
Iosif şi Maria au fost onoraţi de Dumnezeu într-un mod deosebit, încredinţându-le îngrijirea Fiului Său. Îngerii au vestit naşterea Sa păstorilor din Betleem, şi magii din răsărit i-au adus omagii. Dumnezeu a condus pe Iosif astfel, încât viaţa copilului Isus fu păstrată. Dar la reîntoarcerea lor de la Ierusalim, părinţii lui Hristos erau atât de ocupaţi cu conversaţii şi vizite, încât şi-au neglijat sfânta lor datorie. Toată ziua de dimineaţă şi până seara, ei nu se sinchisiseră de Fiul lor Isus, pe care nu trebuia să-L piardă din vedere nici o clipă.
După ce îngrijorarea lor se linişti prin găsirea lui Isus, ei căutau să arunce vina asupra Lui, în loc să-şi recunoască neglijenţa lor, el respinse însă aceasta cu blândeţe dar hotărât.
Cu această ocazie Isus făcu cunoscut pentru prima dată adevăratul Său raport faţă de Dumnezeu. Cuvintele, pe care El le adresă Mariei, arată că El era conştient de misiunea Sa cerească încă de copil. Deşi părinţii nu puteau înţelege pe deplin însemnătatea cuvintelor lui Isus, totuşi mintea Mariei se lumină în cea mai mare parte. Ea ştia că Isus nu Se referea la tatăl Său pământesc, ci la Iehova, şi ea nu numai că păstră în minte toate, câte a zis El, spre a medita asupra lor în viitor, ci şi luă la inimă învăţătura ce era cuprinsă în cuvintele Sale şi o puse în practică.

~strainisicalatori~

(dutu)

Un gând despre „COPILARIA LUI ISUS (Viata lui Hristos 1.d)

  1. Isus Cristos, inca de mic copil era calauzit de Duhul lui Dumnezeu. Duhul Tatalui a fost acela care-L invata in orice privinta pentru ça gindul lui Isus sa fie 100% dumnezeiesc fara nici o indoiala. Chiar si in templu, Isus nu ar fi inteles nimic din tôt ce era in el: altarul, locul prea sfint, perdeaua din templu, etc. In toate lucrurile numai Duhul Tataui era prezent cu El. La nunta din Cana, Maria mama lui Isus stia déjà ça Isus poate sa faca minuni. De unde stia Maria mama lui Isus lucrul acesta? Intelegem ça Maria era deja obisnuita cu minunile lui Isus,inainte ça El sa-si inceapa lucrarea Lui mesianica. Toate minunile si lucrurile pe care Isus le-a facut au fost numai prin Duhul Sfint inca de mic copil pentru ça El sa fie 100% dumnezeiesc. ” Eu nu fac nimic de la Mine, ci ceea ce vad pe Tatal facind”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s