ISUS LA EMAUS (Viata lui Isus partea 6 e)

ISUS LA EMAUS (Viata lui Isus partea 6 e)

blogul lui "DUTU"

blogul lui „DUTU”

În aceeaşi zi, Isus întâlni pe mai mulţi dintre ucenicii Săi şi le zise: “Pace vouă”, după care ei săriră în faţa Lui, se plecară şi I se închinară. Acum El permise acest omagiu, căci Se urcase între timp la Tatăl, primise aprobarea Sa şi închinarea îngerilor sfinţi. Târziu în după amiaza aceleiaşi zile, doi dintre ucenicii Săi erau pe cale spre Emaus cam la două ore de drum depărtare de Ierusalim. Ei au venit în cetate ca să serbeze Paştele, şi vestea de dimineaţă, despre dispariţia din mormânt a corpului lui Isus, îi puse într-o încurcătură extraordinară. Această confuzie crescuse şi mai mult la cele raportate de femei despre solii cereşti şi despre arătarea lui Isus personal. Acum ei se întorceau acasă, pentru a medita şi a se ruga, cu speranţa de a căpăta lumină în această chestiune care le-a pus mintea într-o mare confuzie.

Aceşti doi ucenici care nu au avut o poziţie însemnată alături de Isus în activitatea publică credeau însă cu tărie într-Însul. Curând după pornirea lor la drum, ei observară pe un prieten care se apropia de ei din urma lor. Ei erau atât de adânciţi în cugetele lor chinuitoare, pe care şi le exprimau unul altuia, încât de abia observau prezenţa unui al treilea. Acei bărbaţi tari erau atât de îndureraţi, încât plângeau, când păşiră mai departe. Inima cea miloasă a lui Isus vedea aici o durere, pe care El era în stare să o vindece. Ucenicii vorbeau între ei despre evenimentele celor câteva zile trecute şi se mirau cum se poate împăca faptul, că Isus S-a lăsat pe Sine predat unei morţi de ocară, cu pretenţiile Sale de Fiu al lui Dumnezeu.

Unul susţinea că El nu putea fi un amăgitor, dar că S-a înşelat singur cu privire la misiunea Sa şi la mărirea viitoare. Amândoi se temeau ca nu cumva să se adeverească ceea ce Îi imputau vrăjmaşii Săi: “Pe alţii i-a mântuit iar pe Sine nu se poate mântui!” Şi totuşi ei se mirau cum se putea să fi căzut El într-o astfel de amăgire, pe când El le dăduse repetate dovezi, că cunoştea secretele inimii celorlalţi. Iar rapoartele atât de ciudate ale femeilor le sporeau cu atât mai mult nedumerirea.

Aceşti ucenici s-ar fi putut nelinişti poate încă mult timp despre tainele ultimelor câteva zile, dacă Isus nu i-ar fi lămurit. Sub chipul unui amic, El intră în vorbă cu ei. “Dar ochii lor erau împiedicaţi ca să-L cunoască. El le-a zis: ‘Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?’ Şi ei s-au oprit, uitându-se trişti. Drept răspuns, unul dintre ei, numit Cleopa, I-a zis: ‘ Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat în el zilele acestea?’ ‘Ce?’ le-a zis El. – Şi ei I-au răspuns: ‘Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte şi în cuvinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod.” Luca 24:16-19.

Apoi ei i-au povestit faptele osândirii şi răstignirii Maestrului lor, şi mărturisirile femeilor cu privire la dispariţia corpului Său, la vedenia de îngeri care li se arătase, la vestea despre înviere şi la raportul acelor ucenici, care fuseseră la mormânt. “Atunci Isus le-a zis: ‘O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri, şi să intre în slava Sa?’ Şi a început de la Moise, şi de la toţi prorocii, şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.” Luca 24:25-27.

Ucenicii amuţiseră de uimire şi de răpire. Ei nu au îndrăznit, ca să întrebe pe Străin cine este. Ei Îl ascultau cu atenţie, răpiţi fiind de înţelepciunea Sa, atraşi către El de cuvintele Sale amabile şi de purtarea Sa iubitoare, pe când le lămurea Scripturile şi le arăta cu dovezi din profeţii, că Hristos trebuia să sufere, pentru ca după suferinţele Sale să intre în mărirea Lui.

Isus începu cu prima carte a lui Moise şi urmării prin toţi profeţii dovezile inspirate cu privire la viaţa, trimiterea, suferinţele, moartea şi învierea Sa. El nu a găsit necesar de a săvârşi vreo minune, pentru a le arăta că El este Salvatorul lumii, Cel înviat dintre morţi; din contră El reveni asupra profeţiilor, şi dădu o tâlcuire completă şi limpede a acestora, pentru a da un răspuns clar şi de netăgăduit la întrebarea despre identitatea Sa, şi pentru a întări şi mai bine faptul că tot ce I S-a întâmplat Lui, a fost prezis de scriitori inspiraţi. Isus obişnuia încă de mult, de a introduce sufletele ascultătorilor Săi în preţioasele fundamente ale adevărului, aşa cum ele se găsesc în scrierile Vechiului Testament. Stima de care aceste rapoarte sfinte se bucurau în ochii Săi, este arătată în pilda despre omul cel bogat şi Lazăr, unde El zice: “Dacă nu ascultă de Moise şi de proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.” Luca 16:31. Dar şi apostolii mărturisesc despre însemnătatea Vechiului Testament. Petru zice: “Căci nici o prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.” 2 Petru 1:21. Luca vorbeşte despre profeţii care au prezis venirea lui Hristos astfel: “Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său. Şi ne-a ridicat o mântuire puternică, în casa robului Său David, cum vestise prin gura sfinţilor Săi proroci, care au fost din vechime.” Luca 1:68-70.
Glasul lui Hristos este cel care vorbeşte prin profeţi şi patriarhi, din zilele lui Adam şi până la scenele finale ale timpului. Acest adevăr nu era cunoscut de iudeii, care lepădau pe Isus, şi totuşi aşa de puţin e preţuit şi de mulţi dintre pretinşii creştini ai timpului nostru. Între Vechiul şi Noul Testament se află o frumoasă armonie. Textele, care la prima citire ni se par nelămurite, devin lămurite şi înţelese prin comparaţie cu alte texte, care se referă la aceeaşi chestiune. O cercetare minuţioasă a profeţiilor ar fi luminat atât de mult priceperea iudeilor, încât ar fi recunoscut pe Isus ca Mesia cel prezis.

Dar ei tâlcuiseră acele profeţii în aşa mod, încât să satisfacă propriile lor idei sucite şi stricate şi străduinţele lor egoiste. Ucenicii deveniseră confuzi prin tâlcuirile şi tradiţiile preoţilor şi de aici venea nelămurirea şi necredinţa lor cu privire la osândirea, moartea şi învierea Maestrului lor.

~strainisicalatori~

(dutu)

Un gând despre „ISUS LA EMAUS (Viata lui Isus partea 6 e)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s