CĂND CREZI CĂ EŞTI SINGUR (9)

CĂND CREZI CĂ EŞTI SINGUR (9)

CÂND TE ÎNVADEAZĂ GÂNDURI DE GELOZIE      (CE FACI?)

Cuvântul „gelozie” este folosit în două moduri diferite în Biblie, şi acest fapt trebuie să fie întotdeauna avut în vedere. Există o gelozie bună şi una rea. Dumnezeu se descrie pe El Însuşi într-o anumită ocazie ca fiind „gelos” (Exodul 20:5), şi Pavel spune Corintenilor: „Căci sînt gelos de voi* cu o gelozie după voia lui Dumnezeu…” (2 Corinteni 11:2). Acestea sunt exprimări ale geloziei bune – o pasiune şi un zel pentru cel iubit şi nu pentru propriile noastre interese şi preocupări.

Cuvântul „gelozie”, totuşi, este rareori folosit în acest sens în lumea de astăzi. Când vorbim de „gelozie” în conversaţia obişnuită de obicei nu ne referim la gelozia bună ci la cea rea. Gelozia rea este simţământul răcelii şi resentimentului pe care îl experimentăm când alţii cu care ne-am potrivi în gândire, aspect sau realizări sunt apreciaţi şi lăudaţi. În mod normal gelozia nu este îndreptată spre cei care sunt cu mult mai presus decât noi în realizări; ea se concentrează pe cei din cercul nostru apropiat, pe cei pe care îi privim ca fiind pe picior de egalitate cu noi înşine sau inferiori nouă. Un proverb latin o prezintă în modul acesta: „Gelozia îşi are rădăcina în compararea greşită cu alţii”. „Este invidia născută din ceva dragoste de sine profundă”, a spus un anume predicator.

Practica de a ne compara cu alţii poate să ducă repede la păcat. Dacă simţim că altul nu este atât de bun ca noi putem cădea pradă mândriei; dacă simţim că el sau ea este mai bun decât noi suntem ispitiţi să sugerăm că sunt ipocriţi; dacă sunt mult mai plini de succes decât noi adeseori alunecăm în invidie.

Cu gelozia se poate lucra doar prin a ne păstra privirea fixată pe Domnul Isus şi prin a ne satisface impulsul de comparare prin a ne compara pe noi înşine doar cu El. VA URMA…

~străinişicălători~

(duţu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s