SĂ VEDEM CE TRĂZNĂII MAI SPUNE “PAPA”

SĂ VEDEM CE TRĂZNĂII MAI SPUNE “PAPA”

Foto: theguardian.com

Papa Francisc recomandă ateilor să își asculte conștiința

 O scrisoare deschisă, publicată în ziarul italian La Repubblica și semnată de fostul redactor șef Eugenio Scalfari, îi adresa Papei Francisc câteva întrebări sensibile privind credința și necredința. Surprinzător, Papa a răspuns scrisorii, iar replica lui a fost publicată și ea pe paginile aceluiași ziar.

 

În tonul conciliator devenit deja o marcă a discursului papal, Suveranul Pontif i-a sfătuit pe cei care nu îi împărtășesc credința creștină să „își urmeze conștiința”. În răspuns la întrebarea lui Scalfari dacă Dumnezeu ar putea ierta pe cineva care nu este creștin și nici nu caută să creadă, Papa a amintit că mila lui Dumnezeu „nu are limite” și că „atunci când cineva se apropie de Dumnezeu cu o inimă sinceră și cu pocăință”, „chestiunea este ca necredinciosul să asculte vocea conștiinței lui. Există păcat, chiar și pentru cel fără credință, iar acesta este încălcarea conștiinței. Ascultatea de conștiință înseamnă să te hotărăști ce este bine și ce este rău”, a mai spus Suveranul Pontif.

 

Credința, a adăugat Papa, este, „din punctul meu de vedere, născută din întâlnirea cu Iisus. O întâlnire personală, care mi-a atins inima și a dat o direcție și un sens nou existenței mele”.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Papa-Francisc-recomanda-ateilor-sa-isi-asculte-constiinta-11887.html

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s