PAPA DECLARA: PENTRU FEMEI „USA ESTE INCHISA”

PAPA DECLARA: PENTRU FEMEI „USA ESTE INCHISA”

Papa Francisc anunță 3 reforme pentru Biserica Catolică

Papa Francisc a acordat primul interviu extensiv din mandatul său, realizat în trei părți, pentru publicația iezuită La Civiltà Cattolica și variantă în engleză, America Magazine, în care a oferit viziunea sa profundă despre viitorul Bisericii Catolice.

 

papa_francisc_400_05

Pentru început, preotul Spadoro care a condus interviul l-a întrebat „Cine este Jorge Mario Bergoglio?”- numele papei înainte de a fi ales în funcție. „Sunt un păcătos”, a fost răspunsul său. „Aceasta este cea mai bună definiție. Nu este o metaforă. Sunt un păcătos”. Oferind indicii noi despre viața sa persoanlă, Francisc  a spus că se roagă când merge la dentist și că se simțea „prins” în apartamentele papale tradiționale, motiv pentru care s-a mutat într-o clădire mai modestă. Are un punct sensibil pentru artiștii tragici și filmele italiene și ține testamentul bunicii sale în cartea sa de rugăciuni. Trecând peste această parte inedită a interviului, papa a vorbit despre cum ar trebui să se schimbe Biserica Catolică, atingând trei puncte sensibile.

 

1. „Oamenii vor pastori”, spune papa, „nu vor clerici care se poartă ca niște birocrați sau oficiali guvernamentali”, citează CNN. Pentru Francisc, biserica trebuie să fie ca un spital pentru cei bolnavi. „Văd foarte clar că azi biserica are cel mai mult nevoie de abilitatea de a vindeca rănile și de a încălzi inimile credincioșilor, are nevoie de apropiere, proximitate”. Credința nu înseamnă doar participarea la slujbe, urmarea unor reguli și mărturisirea greșelilor atunci când regulile sunt încălcate. În opinia papei, în ziua de azi oamenii au nevoie de o biserică care să știe să iubească într-un mod practic.

2. Edificiul moral al bisericii s-ar prăbuși ca un castel din cărți de joc dacă nu ar prioritiza proclamarea iubirii salvatoare a lui Dumnezeu, în schimbul prioritizării problemelor dogmatice și morale, prevede papa. „ Nu putem insista doar pe problemele legate de avort, căsătoriile homosexuale și metodele contraceptive”. Teoria lui Francisc este că aceste probleme trebuie să își găsească fundamentul în oameni, nu invers. De exemplu, în loc să abordeze problema avortului pornind de la învățătura catolică, preoții ar trebui să se gândească mai întâi la persoana respectivă și la ce înseamnă pentru viitorul ei. Dacă o femeie a avut un avort, preotul trebuie să o ajute să depășească momentul, punând accent pe harul lui Dumnzeu, și nu pe păcatul săvârșit, crede papa. Aceeași tehnică este valabilă și pentru problema homosexualității.

3. Papa Francisc a declarat că în ceea ce privește hirotonirea femeilor „ușa este închisă”, o declarație care a dezamăgit cu siguranță mulți catolici liberali. Dar asta nu înseamnă că biserica ar trebui să considere femeile drept inferioare sau să le pună pe loc secund, a mai completat el. „Trebuie să muncim să dezvoltăm o teologie profundă a femeii în biserică. Geniul feminin este necesar de câte ori trebuie să luăm decizii importante,” citează revista Time.

Interviul a arătat cât de mult s-a îndepărat viziunea despre biserică a noului papă, față de cea a predecesorului său, Papa Benedict XVI. Fostul papă a fost dintotdeauna un apărător și proclamator a purității doctrinare a Bisericii Catolice, chiar înainte de a fi papă. Francisc în schimb aduce în atenție, chiar agresiv după părerea unora, nevoia de evanghelizare și de dreptate socială.

„În interviu transpare optimismul fundamental al papei în ceea ce privește ființa umană- credința sa în abilitatea noastră individuală și colectivă de a discerne ce e bine”, crede J. Patrick Hornbeck, șeful departamentului de teologie de la Universitatea Fordham din New York. „Este o poziție fundamental iezuită”, completează Hornbeck.

„Mulți din biserică vor fi surprinși- și unii episcopi împreună cu minoritatea catolică conservatoare vor fi de-a dreptul alarmați- că Francisc a combinat avortul, contracepția și homosexualitatea într-o singură propoziție în care a denunțat obsesia bisericii cu aceste probleme”, comentează profesorul Dillon, președintele Societății pentru Studiul Științific al Religiei, citează Christian Science Monitor. 

Cu toate astea, cuvintele papei nu indică o schimbare în învățăturile morale de bază ale bisericii pe aceste probleme, ci doar mută atenția pe alte aspecte ale învățăturii catolice, pe care Francisc  le consideră esențiale. Această schimbare de viziune a fost bine primită de către cei 75 de milioane de catolici din Statele Unite, după ani de zile în care au fost martorii declinului Bisericii Catolice, notează CNN.

Sursa:    http://www.semneletimpului.ro/stiri/Papa-Francisc-anunta-3-reforme-pentru-Biserica-Catolica-11996.html

Anunțuri

Un gând despre „PAPA DECLARA: PENTRU FEMEI „USA ESTE INCHISA”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s