Dezastrele lui 2013 – Mâna omului, mânia lui Dumnezeu sau un pic din ambele?

Dezastrele lui 2013 – Mâna omului, mânia lui Dumnezeu sau un pic din ambele?

dezastrenaturale (Foto: defendingjehovahswitnesses.blogspot.com)

 Sfârşitul fiecărui an aduce în prim-plan topuri şi clasamente despre evenimentele bune şi rele ale ultimelor 12 luni. La capitolul dezastre naturale, 2013 a fost un an plin în Europa, SUA şi Asia: uragane, inundaţii devastatoare, taifunuri, de câteva ori lovind de două ori în acelaşi loc sau în aceeaşi regiune. Însă în timp ce companiile de asigurări notează în dreptul despăgubirilor de acest tip „acţiuni divine”omul nu este chiar nevinovat de ceea ce se abate asupra lui.

 

Să luăm, de exemplu, inundaţiile din Europa din luna iunie, când părţi însemnate din Germania, Austria şi Cehia au fost inundate de apele fluviului Dunărea şi ale râurilor Inn şi Ilz, care au atins cel mai ridicat nivel din secolul al XVI-lea şi până acum. Comunicaţiile şi alimentarea cu energie electrică au fost stopate, pagubele ridicându-se la milioane de euro.

 

Ulterior, sanctuarul Fecioarei Maria din Lourdes (sudul Franţei) a fost inundat timp de două zile, tot în luna iunie, a doua oară în opt luni când se întâmpla acest lucru.

 

Cu doar o lună înainte, statul american Oklahoma a cunoscut desfăşurarea rapidă a tornadei EF5 şi nu o dată, ci de două ori în decurs de 11 zile. Peste 20 de persoane au fost ucise de furtună şi de inundaţiile care au urmat. Ceva asemănător s-a întâmplat şi în Filipine. Inundaţiile au lăsat pe drumuri 300.000 de persoane din zona capitalei Manila, în urma taifunului Usag din septembrie. Doar o lună mai târziu, în urma unui cutremur au fost zeci de morţi, pentru ca în noiembrie un alt taifun să lase în urmă aproape 6.000 de morţi, 1.800 de persoane dispărute şi 27.000 de răniţi.

 

În septembrie, uraganele Ingrid şi Manuel au lovit Mexicul în acelaşi timp. Inundaţiile şi alunecările de teren din numeroase regiuni au curmat 100 de vieţi şi au lăsat zeci de mii de persoane fără adăpost.

 

Doar două săptămâni mai târziu, pe cealaltă parte a globului, ciclonul Phailin afectează aproape nouă miloane de indieni, peste un milion fiind evacuaţi.

 

S-ar putea spune că unele zone sunt cunoscute ca având un risc crescut în ceea ce priveşte posibilitatea de a fi lovite de asemenea fenome extreme. Chiar dacă nu toţi oamenii de ştiinţă afirmă cu convingere că de vină este sau nu încălzirea climatică, poluarea sau dezechilibrele naturale cauzate în principal de om, ceea ce este sigur este că aceste evenimente sunt mai devastatoare şi mai intense. „Nu spunem că asemenea evenimente nu au mai avut loc şi în trecut, dar credem că acum sunt mai frecvente şi mai violente”, a explicat Dan Misleh, director executive al Coaliţiei catolice despre schimbările climatice.

 

Sunt însă şi voci mai îndrăzneţe care interpretează această înmulţire a acestor fenomene ca un „mesaj din partea lui Dumnezeu”, din cauză că El ar fi nemulţumit de imoralitatea oamenilor. În istorie, Biblia menţionează câteva catastrofe naturale prin care Dumnezeu îi avertizează pe oameni, prin acest mijloc, să îşi schimbe atitudinea (potopul, ploaia cu foc de la Sodoma şi Gomora). Însă nu fiecare dezastru natural sau tragedie umană îşi poate găsi această explicaţie, arată Glenn Beck, realizator de radio şi televiziune din SUA.

 

Între alte tragedii ale acestui an se numără şi explozia gigant de la o fabrică de îngrăşământ din Texas, care a ucis 15 persoane şi a rănit 200. Motivul: eroare umană.

 

La fel, nenorocirea care a avut loc în aprilie, la fabrica de textile din Bangladesh, când o clădire comercială s-a prăbuşit peste muncitorii ilegali. Motivul: condiţiile precare de muncă devenite normalitate pentru muncitorii din Orient care exportă produse în Occident. De asemenea, inundaţiile şi alunecările de teren din Europa au ca vină secundară defrişările masive, dar şi forările.

 

Aşadar, distrugerile şi pierderile de vieţi omeneşti nu pot avea întotdeauna o cauză clară şi mai ales nu pot fi atribuite exclusiv lui Dumnezeu. Chiar dacă unele pot purta un mesaj clar de avertizare, este greşit să consideăm că Dumnezeu este cel care doreşte distrugerea planetei noastre.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stiri/Dezastrele-lui-2013-%E2%80%93-Mana-omului–mania-lui-Dumnezeu-sau-un-pic-din-ambele–13112.html

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s