RĂZBOIUL PENTRU “ EMINENTUL VOLF ” A PRODUS PAGUBE ENORME ÎN RÎNDUL AŞA ZIS “FRAŢI DE CREDINŢĂ”

RĂZBOIUL PENTRU “ EMINENTUL  VOLF ” A PRODUS PAGUBE ENORME ÎN RÎNDUL AŞA ZIS “FRAŢI DE CREDINŢĂ”

 

Sunt curios cum se vor mai recupera…

Acuma putem sulfa uşuraţi într-un fel, lupta e gata, trebuie adunate cadavrele produse de acest război, care deşi a durat mai puţin de o lună, după părerea mea au făcut distrugeri ca unul de 1000 de ani.
Cine îşi putea închipui vreodată ca Isteţii (East) şi cu Vestiţii (Vest) să se încaiereze aşa de puternic pînă la singe aşa cum spune un luptător înverşunat: “În mod paradoxal, oameni care încearcă să mă convingă de superioritatea tipului lor de creștinism recurg, pentru atingerea scopului lor, la atâta ferocitate, agresivitate și patimă, încât strategia lor devine în mod tragic „self-defeating”, şi toate acestea pentru un simplu măr putred de ceartă,Sudist.
După ce luptele au continuat pe ambele fronturi fără şansă de oprire au apărut şi Aliaţi (ştii romănii sunt bine adaptaţi la tactica asta de luptă, cînd cu unul cînd cu altul parcă am fii în al-2-lea război mondial).
Luptele continuau şi azi deşi se fac pregătiri intense pentru a “pregăti platforma Pogorîri Duhului Sfînt” tot de aceştia Isteţi.Vestiţi apărători ai adevărului, dacă nu apareau din senin pe linea de front grupa “Tupeiştilor”, aceştia fără prea mult discernămînt pentru inaltele titluri academice obţinute au aşezat pe lama tăvălugului lor lozinca: “Cine are şcoală are parte restul afară din cîmpul de luptă altfel vă tăvălugim… Si uite aşa s-a intrat În acţiunea de distrugere a fiecărui Isteţ, Vestit ori aliat al acestora, distrugăndui cu vorba vără să îşi dea de fapt seama că săgeţile guri lor vor lăsa urme adînci şi peste guriţa lor. Uite ce spune unul în urma ce mintea ia venit la loc: Ştiu că pot fi bănuit de lipsă de onestitate în ce priveşte administrarea blogului, dar este modul meu de a respecta ceea ce am propus deja: încetarea comentariilor – fie avizate, fie răutăcioase – pe această temă. Inadecvarea tonului şi a limbajului cu care se poartă dialogul a atins cote nedemne de un spaţiu (creştin) care se pretinde a fi expresia Împărăţiei lui Dumnezeu. În pedagogia duhovnicească a unora dintre Părinţii Bisericii găsim ideea că, dacă nu putem eradica patima din măruntaiele fiinţei noastre, măcar să-i punem stavilă. Vă propun să facem cu toţii acest efort de disciplină duhovnicească (frumos că şi-a cerut scuze pentru intervenţia lui fără rost, dacă ar mai scoate din vocabulary şi cuvintele “Parinţii Duhovniceşti” şi l-ar aşeza pe Părintele Veşniciilor atunci ar fi o dovadă complectă de decapitulare..)
Mai ne rămîne nouă celor mai mici şi nebăgaţi în seamă să continuăm să purtăm în rugăciune pe asemena luptători dîrji că Dumnezeu să schimbe găndirea lor de atac să fie împotriva diavolului şi nici decum să facă jocul diavolului… Şi apoi să adunăm cadavrele de pe urma războiului care într-o săptămînă a ucis mai mulţi decît într-o mie de ani de război.
***Cu durere pentru cei căzuţi, şi pentru ostenală celor care s-au luptat pentru a obţine o felie dintr-un măr putred.

4 thoughts on “RĂZBOIUL PENTRU “ EMINENTUL VOLF ” A PRODUS PAGUBE ENORME ÎN RÎNDUL AŞA ZIS “FRAŢI DE CREDINŢĂ”

  1. Probabil o reducere a portiei de motorina pentru tavalugul imprumutat de la bolsevici de tupeisti ar reduce dorinta de afisare si ar pune armele complect jos, spunand ca inteleptul Pavel: mai intai rob si pe urma apostol (Tit.1:1), s-ar alinia si ceilalti mai pescari ca Petru: rob intai si apoi apostol (2Pet.1:1)

  2. Sunt puține cuvintele ce, odată rostite, nu le văd vreun cusur cât de mic în urechea lor fină. După un timp începe să-mi fie rușine de ele și nu le mai pot șterge din gând. Parcă sunt ale altora, iar eu, ca un purtător de poveri ce nu-s ale mele, nu le mai recunosc nicicum. Ca un fiu reîntors prea târziu acasă, mult după ce tatăl a uitat cum ar fi vrut să-i mai fie fiul…
    Sunt puține faptele bune făcute dintr-o încăpațânare spiritualicească îndreptate asupra celui nevrednic de ele să nu fie binecuvântate. Și să fie regretată doar șovăirea.

    Mă tem. Teama e singurul păcat comod ce l-aș lua cu mine oriunde. Chiar și-n Rai, aș ruga pe Domnul s-o lase cu mine. I-aș da cu zălog sufletul.
    Mă tem să vorbesc clar – prietenii vor înțelege bine ce am de spus și voi fi ispitit de mândrie.
    Mă tem de critici în același fel cum mă tem de laude.

    Se zice că doi oameni ce nu-și vorbesc nu pot se pot urâ pentru că nu au cum să se certe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s