#1~Echipa creștină de la Campionatul Mondial al căror antrenor este Dumnezeu~

#1~Echipa creștină de la Campionatul Mondial  al căror antrenor este Dumnezeu~

dreamstime_xl_36365552

World Cup: vedete al căror antrenor este Dumnezeu

Privită dinspre spațiul românesc, încercarea de a stabili posibile legături între fotbal și valorile creștine ar fi luată ca o glumă. Și totuși… Campionatul Mondial 2014 aduce în prim-plan jucători a căror experiență creștină trece dincolo de formalismul care caracterizează creștinismul contemporan. Unii dintre ei sunt chiar jucători celebri.

Un microbist privește uneori cu încântare, alteori cu patimă ceea ce se petrece pe terenul de fotbal. Iar jucătorii tind să devină un fel de idoli pentru cei care privesc cu admirație spre talentul lor. Mai puțin poate și spre viața lor. Și mult mai puțin spre modelul de viață pe care îl oferă.

Există cazuri notorii de jucători care și-au ratat cariera sportivă din cauza unor vicii. Însă la fel de adevărat este și faptul că există jucători emblematici pentru ceea ce înseamnă o viață sportivă. Chiar mai mult decât atât. Unii dintre ei nu ezită în recunoașterea și exprimarea publică a valorilor creștine în care cred cu toată convingerea. Pe care nu le neagă nici în viața publică, nici pe terenul de fotbal.

Conform Christian Today, s-ar putea realiza chiar o echipă de 11 jucători a căror credință creștină nu este păstrată în culise. Toți aceștia pot fi găsiți acum la Campionatul Mondial de Fotbal.
Echipa creștină de la Campionatul Mondial

În poartă poate fi așezat Tim Howard, goalkeeperul echipei de fotbal al SUA. Este un creștin de orientare evanghelică, care a apărut în diverse filme și resurse cu un conținut religios.

Apărarea poate fi asigurată fără probleme de David Luiz, fundașul Braziliei. Obișnuia să meargă la antrenamente la vechiul său club, Benfica Lisabona, cu o mașină cu un autocolant cu emblema: „Hristos este Viața.”

Tot în echipa Braziliei poate fi identificat un alt fundaș, Thiago Silva. Nu a ezitat să declare la France+ că vindecarea sa de tuberculoză I se datorează lui Dumnezeu.

Nu poate lipsi din această echipă Wesley Sneijder, mijlocașul Olandei. Una dintre vedetele ultimului Campionat Mondial, Sneijder a fost botezat în Biserica Catolică după ce a fost influențat de soția sa, cunoscută pentru devoțiunea sa religioasă.

Și mai convingător în credința sa creștină pare să fie coreeanul Park Chu-Young. În perioada în care a activat la Arsenal a declarat că „principalul motiv pentru care joacă fotbal este cel de a evangheliza oamenii. M-ar face fericit dacă doar o singură persoană ar deveni interesată de creștinism prin contribuția mea.”

Nici englezul Daniel Sturridge nu evită în a recunoaște public convingerile sale religioase. Adeseori transmite pe rețelele de socializare mesaje prin care Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru lucrurile bune care i se întâmplă.

În schimb, mexicanul Javier Hernandez, atacant la Manchester United, este renumit pentru faptul că se roagă în genunchi pe teren înainte de debutul meciului.

Surprinzător poate pentru unii, însă chiar și Cristiano Ronaldo, celebrul jucător al Portugaliei și al lui Real Madrid, poate fi inclus în această echipă creștină. Cel mai bun jucător din lume este un catolic practicant, care a declarat pentru Daily Mirror, în 2013, că „una dintre prioritățile sale” este credința.
Christos în patrulaterul verde

Pentru acești jucători și încă mulți alții, fotbalul poate fi un extraordinar mijloc de a mărturisi public convingerile creștine. Așa s-a întâmplat la sfârşitul finalei din 2002, când mai mulți jucători brazilieni au îngenuncheat și au format un grup de rugăciune chiar în centrul terenului, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru succes (vezi video).

Unii dintre fotbaliști au descoperit valorile religioase de la vârste fragede și au continuat să rămână creștini convinși pe parcursul carierei fotbalistice. Unul dintre aceștia este Brad Guzan, numărul doi în ierarhia portarilor echipei SUA și bun prieten cu Tim Howard. „Călătoria mea cu Hristos a început la o vârstă foarte fragedă”, a declarat într-un interviu din anul 2012. Susținut permanent de părinți, Brad a fost convins „că dorința de a-L cunoaște și de a-L urma pe Hristos a fost mereu în mine și m-am asigurat că am rămas pe această cale”.

Brad a ajuns în Top cinci a portarilor din Premier League ca urmare a evoluțiilor sale de la Aston Villa. În ciuda multor realizări pe care le-a avut pe plan fotbalistic, a afirmat că pentru el credința creștină este singurul lucru care contează. „Banii, faima, toate obiectele nu înseamnă nimic dacă nu Îl ai pe Iisus în viața ta. Toate aceste lucruri pot dispărea cât ai clipi din ochi.”

Alți jucători au considerat fotbalul doar ca o o ocupație temporară. Una care ar putea fi continuată cu cariera de pastor. Cel puțin, așa arată visul celebrului Kaka, posesor al Balonului de Aur. De câte ori marchează, își înalță privirea spre cer. În 2008 fanii AC Milan erau speriați că l-ar putea pierde pe brazilian. Dorea să devină pastor evanghelic.

Pare ciudată opțiunea vedetei braziliene, mai ales dacă privim prin prisma manierei în care se joacă fotbalul românesc. Însă declarațiile sale elucidează misterul. „Iubesc Biblia, mă fascinează. Vreau să le împărtăşesc oamenilor din jurul meu absolut totul despre Dumnezeu şi despre minunile de care EL este capabil. Vorbesc foarte des cu jucătorii de la naţională, precum şi cu cei de la Milan despre acest subiect”, a spus vedeta braziliană.
Salutări de la Vatican pentru fotbaliști și microbiști

Obișnuiți să vedem jocul de fotbal doar prin lentile competiționale și ca o formă de exprimare a patimii umane, pare a fi dificil de înțeles interesul pe care chiar actualul Suveran Pontif l-a manifestat față de Campionatul Mondial. Cel mai probabil a văzut în meciul de fotbal anumite valențe pe care a dorit să le reîmprospăteze în memoria fanilor.

Astfel, papa a trimis un mesaj video, difuzat de o televiziune braziliană, în care își exprima dorința ca această manifestare sportivă „să se desfășoare în deplină seninătate și liniște, întotdeauna în spirit de respect reciproc, solidaritate și fraternitate între bărbați și femei care se recunosc membri ai unei singure familii”.

Asemenea apostolului Pavel care a evidențiat anumite aspecte pozitive ale sportului, și papa Francisc a subliniat trei lecții din practica fotbalistică care pot fi și atitudini fundamentale în favoarea păcii: necesitatea de a se antrena, fair play-ul și respectul față de adversari.

Dacă pentru a face mai bună o persoană e nevoie de un antrenament intens și continuu, atunci fiecare este dator în viață să lupte, să se antreneze, să depună efort pentru a obține rezultate importante.

Papa Francisc a subliniat că secretul victoriei pe teren, dar și în viață, constă în a ști să-l respecți pe colegul de echipă, precum și pe adversar. În opinia sa, dacă ne vom însuși această lecție atunci vom fi cu toții câștigători și nu doar echipa care va ridica trofeul.

Este evident că dincolo de fanatismul pe care îl afișează fanii și adorarea pe care o exprimă față de idolii lor, rămân numite aspecte ale sportului rege care prea adeseori sunt estompate de duritatea jocului, de lipsa de fair-play sau de prezența unor jucători pentru care jocul este mai mult o afacere decât o plăcere.

Oare cum ar arăta echipele de fotbal dacă modelul jucătorilor creștini ar fi preluat? Și ar trece dincolo de spațiul unor rugăciuni cu accente superstițioase? Ar părea ciudat să vedem și în România gesturi de mulțumire la adresa lui Dumnezeu care să depășească cadrul formal al experienței creștine? Sau ca valorile creștine să fie exprimate în autenticitatea lor chiar și în tribune? Poate astfel limbajul și scandările vor putea fi cu adevărat oglinda unei țări care se pretinde a fi creștine. Deocamdată constatăm că dincolo de sfințirile unor stadioane nu se întâmplă nimic nesemnificativ.

Sursa: http://semneletimpului.ro/sanatate/stil-de-viata/sport/world-cup-vedete-al-caror-antrenor-este-dumnezeu.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s