CELE ŞAPTE SĂRBĂTORI ALE DOMNULUI (partea a 4-a)

CELE ŞAPTE SĂRBĂTORI ALE DOMNULUI (partea a 4-a)

5. Snopul din cele dintâi roade

(Levitic 23:9-14; 1 Corinteni 15:20)
Paştele şi sărbătoarea Azimilor puteau fi ţinute în pustie; pentru a-I aduce Domnului snopul din cele dintâi roade, trebuiau să intre „în ţară”. Paştele era jertfit seara, la apusul soarelui, şi mâncat noaptea. Dimineaţa totul era terminat (Deuteronom 16:6,7). Snopul din cele dintâi roade era adus Domnului a doua zi după sabat, la începutul unei noi săptămâni. Evangheliile ne vorbesc de această zi nouă, ziua dintâi a săptămânii, când dis-de-dimineaţă, pe când răsărea soarele, femeile ce căutau pe Isus Cel răstignit au aflat că înviase.
a) Cristos înviat
Acest snop din cele dintâi roade ne vorbeşte într-adevăr de Cristos înviat, pârga celor adormiţi (1 Corinteni 15:20). Snopul era „legănat” înaintea Domnului, ca pentru a fi prezentat sub toate aspectele. Ce minunată clipă când Cristos înviat a fost înălţat în cer şi a intrat în locurile sfinte, obţinând o răscumpărare veşnică! Snopul era oferit Domnului „ca să fiţi plăcuţi”. El a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră. Pentru lume, Nazarineanul era doar un oarecare Isus care a murit, dar pentru Pavel, era „viu”. Bobul de gnu căzut pe pământ a murit şi acum poartă multă roadă.
Învierea lui Cristos este un adevăr central al Evangheliei, este ratificarea înfrângerii vrăjmaşului, demonstraţia publică a victoriei deja cucerită la cruce (Coloseni 2:15).
Darul snopului era însoţit de o ardere-de-tot şi de darul său de mâncare şi, pentru prima dată în Levitic, de o jertfă de băutură de vin, simbol al bucuriei ce însoţeşte învierea.
b) Viaţa de înviere a celui credincios
Două lucruri deveneau posibile după arderea snopului: o hrană nouă (Levitic 23:14) şi secerişul (Deuteronom 16:9).
Până când poporul nu aducea darul celor dintâi roade, nu putea mânca nici pâine, nici spice prăjite sau proaspete. În ziua învierii, Isus Se apropie de cei doi ucenici din Emaus şi le explică, din Scripturi, lucrurile privitoare la El. Ce minunat ardea inima în ei, în ziua aceea! Ochii li s-au deschis şi L-au recunoscut: un Cristos care suferise şi care avea să Se înalţe în slavă. Grâul vechi al ţării (Iosua 5:10-12) ne vorbeşte de Cristos în planurile lui Dumnezeu; pâinea, de umanitatea Sa desăvâşită, hrana sufletelor noastre (Ioan 6); spicele prăjite, de suferinţele Sale (Levitic 2:14); spicele proaspete, de învierea Sa.
După darul celor dintâi roade, secerişul continua timp de şapte săptămâni (Deuteronom 16:9). În Ioan 4:35 Isus le spune ucenicilor să-şi ridice ochii ca să vadă câmpurile deja albe, gata pentru seceriş. Dar era necesară învierea Sa pentru ca, în cursul veacurilor, să fie aduşi în hambarul ceresc snopii pentru care urma să-Şi dea în curând viaţa. Ce mai lipseşte azi pentru seceriş? Oare nu ceea ce lipsea şi în timpul Domnului… lucrătorii? Care-i partea noastră? Am ştiut să discernem în ce parte a lanului doreşte Domnul să lucrăm? De ce fratele tău vârstnic care vizitează adunările dintr-un ţinut dificil nu găseşte un frate tânăr dispus să-l conducă în maşina sa? De ce lipsesc tineri sau tinere (fraţi şi surori) care să înveţe copiii de la şcoala duminicală sau pe cei din afară? Câţi bolnavi s-ar putea bucura auzind un rezumat sau primind o reproducere scrisă sau înregistrată a unei predici de la adunare! Câte adunări în care ar fi preţuită o hrană simplă, ce vine din inimă, care ar îndrepta sufletele spre Domnul? Fraţii tineri cărora Dumnezeu le acordă acest har, să aibă pe inimă să vorbească despre Isus! (Isaia I-a văzut slava – avea cam 20 de ani – şi a vorbit despre El).
Romani 6:4-11 ne arată cum, fiind identificaţi cu Cristos în asemănarea morţii Sale, vom fi la fel şi în asemănarea învierii lui. Astfel noi ne putem socoti morţi faţă de păcat (latura negativă), dar vii pentru Dumnezeu în Cristos Isus şi să umblăm în noutatea vieţii (latura pozitivă).
Cum se realizează acest lucru? Nu numai ştiind cu mintea, deşi aşa ceva e fundamental, ci dându-ne pe noi înşine lui Dumnezeu ca vii din morţi (Romani 6:13). Coloseni 3:1,2 precizează: „dacă aţi fost înviaţi împreună cu Cristos, căutaţi lucrurile de sus… gândinţi-vă la cele de sus”.
Acest prim snop luat din câmp pentru a fi oferit lui Dumnezeu ne mai aminteşte un principiu practic esenţial al Cuvântului. Pârga este pentru Dumnezeu. Sunt trei feluri de a da. Se poate da „totul” şi unii au răspuns la o asemenea chemare, fie în privinţa timpului lor sau a bunurilor materiale. Se pot da „resturile”. Vai! aşa fac cei mai mulţi, ca acela care vroia mai întâi să-şi îngroape tatăl, ca acela care vroia mai întâi să-şi ia rămas bun de la cei din casa lui. Dar poţi să dai lui Dumnezeu „pârga”, să-I dai Lui mai întâi; de aceasta se leagă multe fădăduinţe. Proverbe 3:9,10: „Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău: căci atunci grânarele îţi vor fi pline de belşug”. Matei 6:33: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”, 1 Împăraţi 17: „Pregăteşte-mi întâi mie o mică turtă şi adu-mi-o; pe urmă să faci şi pentru tine… Făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din urcior nu va lipsi”.
Să dăm Domnului doar rămăşiţele timpului nostru sau cea mai bună parte a zilei? Ora dimineţii este pentru rugăciune şi citirea Cuvântului? Dacă avem timp puţin ne vom ruga mai întâi, sau ne vom ruga doar dacă munca ne dă răgaz? Îi vom da doar partea vieţii care nu mai valorează prea mult sau îi vom sluji din inimă încă din tinereţe? Fie ca-n toate lucrurile El să aibă primul loc!
VA URMA
Sursa: Net.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s