CELE ŞAPTE SĂRBĂTORI ALE DOMNULUI (partea a 5-a)

CELE ŞAPTE SĂRBĂTORI ALE DOMNULUI (partea a 5-a)


6. Cincizecimea
(Levitic 23:15-22; Numeri 28:26-31; Deuteronom 16:9-12)
Cincizecimea e sărbătoarea de la mijlocul celor şapte şi rezultatul primelor trei. Într-un sens, sărbătorile s-ar fi putut opri aici, dacă Duhul lui Dumnezeu n-ar fi avut în vedere restaurarea ulterioară a lui Israel, simbolizată prin ultimele trei; de asemenea în viaţa credinciosului, restabilirea sufletească este necesară.
Cincizecimea sau sărbătoarea Săptămânilor era ţinută la 50 de zile după sărbătoarea celor dintâi roade. Ne putem gândi că snopul era adus a doua zi după sabatul care urma Paştele. Cincizecimea avea loc deci în prima jumătate a lunii a treia.
Acest interval de 50 de zile este plin de învăţături pentru noi. Între înviere, înălţare şi coborârea Duhului Sfânt, Domnul Şi-a pregătit ucenicii pentru acest eveniment mare. Asta nu înseamnă că, pentru credinciosul care a primit Evanghelia, trebuie să treacă un timp între clipa când a crezut în Domnul Isus şi cea în care primeşte Duhul Sfânt (Efeseni 1:13), dar, în experienţa duhovnicească, învăţăturile date de Domnul ucenicilor Săi au o mare însemnătate pentru noi. Ei trebuiau să înveţe să cunoască un Cristos înviat. El i-a hrănit la Emaus, apoi pe ţărmul lacului. În două rânduri, în prima zi a săptămânii, El S-a prezentat ca centrul adunării lor. El i-a făcut martori pentru El: la sfârşitul fiecărei evanghelii şi la începutul Faptelor Apostolilor, sub forme diferite repetă acelaşi apel. În sfârşit, El a fost înălţat în slavă şi de acum înainte gândurile lor Îl vor căuta sus, dragostea lor nu va mai fi orientată spre pământ, ci acolo unde Cristos este aşezat la dreapta lui Dumnezeu. În camera de sus, unde erau adunaţi, ei stăruiau în rugăciune cu un gând. Aşa este poziţia creştină care se alipeşte nu de un Cristos mort, nici de un Cristos înviat, ci de un Cristos înălţat în slavă şi care va reveni.
Un dar de mâncare nou trebuia adus în această zi Domnului, nu un dar reprezentându-L pe Cristos, ci două pâini coapte cu aluat, simbol al Bisericii pe pământ scoasă dintre iudei şi neamuri. Aluatul, deşi nu mai e activ, dăinuie în pâini; în schimb, e oferit un dar pentru păcat, dar pe care nu-l găsim, din motive serioase, când era legănat în faţa Domnului snopul din cele dintâi roade. Duhul Sfânt nu scoate păcatul din noi. El e puterea care ne eliberează de legea păcatului: „Umblaţi prin Duhul şi nu împliniţi pofta firii păcătoase” (Galateni 5:16). Carnea produce fapte (Galateni 5:19); Duhul Sfânt, o roadă.
Deuteronom 16:9-12 ne arată simbolic efectele prezenţei Duhului Sfânt. Primul este aducerea darurilor de bunăvoie la Domnul, date potrivit cu binecuvântarea primită. Ce departe suntem de lege! Dumnezeu nu-i un despot care-şi obligă supuşii să se închine în faţa Lui; El este un Tată şi caută închinătorii care, prin Isus, îi aduc de bunăvoie, din inima lor, ca recunoştinţă pentru fiecare binecuvântare, închinare Numelui Său. Apoi vine bucuria: „Să te bucuri în faţa Domnului, Dumnezeului tău”; această bucurie e împărtăşită de familie, de slujitori, de levit, de străin, de orfan şi de văduvă în necazul lor. Această părtăşie a sfinţilor prin Duhul Sfânt este subliniată în Fapte, unde găsim aşa de des arătată bucuria, în sfârşit, „să-ţi aduci aminte că ai fost rob”: să nu uităm de unde am fost scoşi, dar să fim conştienţi de faptul că nu mai suntem robi, ci fii. Duhul Sfânt va produce ascultarea, în supunerea faţă de Cuvânt: „Să păzeşti şi să împlineşti rânduielile acestea”.
În Levitic 23 ne frapează locul mare pe care-l ocupă jertfele oferite faţă de darul nou al celor două pâini. Găsim aici arderea-de-tot, darul de mâncare, jertfa de mulţumire, jertfa pentru păcat – toate aspectele diferite ale lui Cristos pe care primele capitole din Levitic le-au dezvoltat în simbol.
Adorarea creştină în perioada Bisericii (vezi Ioan 4:23) este cel mai distins lucru din câte au putut oamenii să-I aducă lui Dumnezeu pe pământ. Ce privilegiu ca el să fie adus prin Duhul Sfânt, sub călăuzirea Sa, nu după gândurile noastre, nu conform unor sentimente sau tradiţii. O largă participare activă a celor care aduc coşul lor la altar (Deuteronom 26) este după Cuvânt, în libertatea Duhului, dar şi în continuă dependenţă de El.
Cincizecimea este legată de seceriş. În Exod 23:16 ea este sărbătoarea secerişului, a celor dintâi roade. Ce măreţ început al secerişului pentru Domnul când au fost aduse trei mii de suflete (Faptele Apostolilor 2:41)! Acest seceriş nu se termină cu formarea Bisericii: „Să laşi nesecerate colţurile câmpului tău şi să nu strângi ce rămâne de pe urma secerătorilor”. Şi alţii vor fi aduşi: rămăşiţa lui Israel, o mare mulţime din necazul ce mare, toţi care vor recunoaşte în inima lor pe Împăratul şi vor participa la binecuvântările milenare.
Să mai vedem câteva lucrări ale Duhului Sfânt în perioada noastră. În Ioan 14:26, va aminti toate lucrurile pe â care Domnul le spusese ucenicilor (evangheliile). În Ioan 15:26, va mărturisi despre Domnul; la fel şi ucenicii (Ioan 15:27, Faptele Apostolilor 1:8). Când era pe pământ, Domnul nu le-a putut spune totul, căci ei nu puteau purta totul (Ioan 16:12). Duhul, la venire îi va călăuzi în tot adevărul – epistolele care completează, nu contrazic evangheliile. Apoi „vă va vesti lucrurile viitoare” (Ioan 16:13) – părţile profetice din epistole şi Apocalipsa. Mai presus de toate, „El Mă va preamări, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va vesti” (Ioan 16:14). Duhul ni-L descoperă pe Cristos în scrieri şi-l face scump inimilor noastre.
În Romani 8 El eliberează, este duh de înfiere care ne face conştienţi de poziţia de fii ai Tatălui, mijloceşte pentru noi. El locuieşte în orice credincios al cărui trup este templul Său. El locuieşte în adunare şi prin El e constituit trupul lui Cristos (1 Corinteni 12:13). Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Domnul mai zice că va fi cu noi mereu: în cer, încă va slăvi pe Acela care va fi centrul tuturor inimilor.
Până atunci suntem chemaţi să umblăm prin Duhul, să fim călăuziţi, să trăim (Galateni 5), să ne rugăm (Iuda), să ne închinăm (Filipeni 3) prin El. Să fim atenţi să nu-L întristăm (Efeseni 4:30) sau să-L stingem (1 Tesaloniceni 5:19). Ungerea Lui învaţă (1 Ioan 2:27), ca arvună a moştenirii ne dă singuranţă şi gustul bucuriei viitoare (Efeseni 1:14), este pecetea Stăpânului pe noi (Efeseni 1:13), Îl primim prin credinţă (Galateni 3:2,14) nu prin umblare. Suntem îndemnaţi să fim plini de Duh (Efeseni 5:18), dar întâi să fim goi de ce este împotriva Lui şi, conştienţi de dragostea lui Dumnezeu, să-I aducem trupurile ca jertfă vie (Romani 12:1; 6:13), lăsându-L astfel pe Domnul să ia în stăpânire deplină ceea de deja Îi aparţine, fiindcă ne-a cumpărat cu un preţ aşa de mare. VA URMA
Sursa: Net.

One thought on “CELE ŞAPTE SĂRBĂTORI ALE DOMNULUI (partea a 5-a)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s