Semnificația politică a dublei canonizări papale


Semnificația politică a dublei canonizări papale


O premieră absolută pentru istoria Bisericii Catolice a fost dubla canonizare care a avut loc ieri, în prezența a doi suverani pontifi — papa Francisc și papa emerit Benedict al XVI-lea. Dincolo de încărcătura simbolică religioasă, evenimentul a avut și o conotație politică puternică.

Continuă lectura

RELIGIA E MAI PUTERNICA DECAT STIINTA


Dupa ce ani la randul Stiinta a incercat sa se lanseze ca fiind Nr.1 inaintea religiei s-a vazut in faliment din nou si trebuie sa accepte ca in om exista un gol care nu poate fi incarcat (umplut) cu teoriile lansate de ideile unor oameni care de si il neaga pe Dumnezeu in public in locul tainic ii cere ajutorul,golul inimi omenesti poate fi incarcat  numai  cu Dumnezeu.
Orice lucru El il face frumos la vremea lui; a pus in inima lor chiar si gandul vesniciei, macar
ca omul nu poate cuprinde, de la inceput pana la sfarsit, lucrarea pe care a
facut-o Dumnezeu. (Ecl.3:11)
  • Il voi vedea si-mi va fi binevoitor; ochii mei Il vor vedea, si nu ai altuia. Sufletul meu tanjeste de dorul acesta inauntrul meu. (Iov.19:27)